Mituri

1. “Prafurile”

Ideea cu care pornisem la drum era ca in fabrica se folosesc “prafuri”, ca nu exista lapte si ca daca ai pe eticheta “lapte praf” sau “proteina dn lapte” asta ar fi o mare tragedie.
Am aflat ca se folosesc niste cantitati infime de lapte praf (ex. sub 1%) sau proteine din lapte pentru corectarea unor parametri, in special pentru ca statul obliga la niste standarde si apoi pentru ca stapanul (aka “consumatorul”) are preferinte de cremozitate si texturi, gusturi alese, deosebite.
Lapte praf si proteine din lapte am mancat cu totii de mici copii si putem gasi in nenumarate produse alimentare, de la biscuiti la paine si de la maioneza la mezeluri (da, lactoza inclusiv in cele mai scumpe delicatese).

2. Culturile lactice vii

Credeam, cu siguranta, ca iaurtul este facut din “bucati” si ca procesul de fermentare nu are loc in fabrica, evident, produsul finit fiind “mort”, fara vreo activitate benefica.
Am aflat ca se folosesc fermenti speciali, adusi de la “firma mama”, pentru ca acesti fermenti au calitatile deosebite. In ce masura aceste calitati se refera la gustul consumatorului si nu la cerinte pur tehnologice, nu imi dau seama. Totusi, firma are tot interesul sa vanda si omul sa se simta bine. Fermentarea se poate face in cutie (deci fiecare iaurt in parte- oprirea se face prin racire) sau in cuve mari (pentru cele cremoase ori “de baut”). Aici am fost dezamagit… as fi vrut sa va pot spune “stiti, iaurtul nu e iaurt, ci un amestec de prafuri si chimicale”. Din fericire pentru cei care le consuma, iaurturile sunt chiar iaurturi. Ca pentru unii “nu au gust de iaurt” tine de sistemul de referinta.

Am omis intrebarea despre “bacteriile din vaginul de sobolan”, care mi se pare sub nivelul nostru, cu toate ca in urma dobitociei care a circulat pe internet ar fi trebuit sa obtin si o pozitie oficiala a producatorului.

3. Sursa laptelui

Ne imaginam cu totii TIR-urile cu lapte praf si alte ingrediente, din care se produc apoi nenorocirile “fara gust de iaurt”.
Realitatea este ca laptele proaspat vine de la ferme romanesti cu inalte standarde de calitate (chiar mult mai bune decat cele impuse de autoritati). Pasteurizarea se face la temperatura relativ scazuta (deci nu UHT), apoi se centrifugheaza smantana. Are loc si omogenizarea. Exista si produse/ingrediente importate, traim intr-o lume globala, nu mai putem pretinde ca avem sansa la bunastare in izolare. Mi s-a parut interesant ca se si exporta.

4. Zaharul adaugat in iaurturile cu fructe

Concret: daca se pun si cu 2-3 grame mai putin pur si simplu nu se mai vinde. Deci firma produce pentru ca asta vrea platitorul. Acelasi lucru si pentru gradul de fermentatie. Desigur, iti poti face acasa iaurt cu fructe, evitand aditivii si chiar zaharul cu totul. Cati facem asta, la modul concret? Oricat de bine suna, sunt povesti. De ce nu ne facem si hainele? Cred ca ar fi mai usor sa ne coasem niste pantaloni decat sa potrivim proportia corecta de bifidus si termofilus. Am observat astfel de remarci ipocrite si de la bautori de alcool si cola, fumatori, mancatori de junk inveterati.

5. Chimicalele folosite la curatarea instalatiilor

Ma asteptam la solutii toxice, dar sunt folositi doar acizi si baze puternice pe care ii gasim oriunde in industria alimentara si care nu prezinta un risc deosebit in aceasta situatie. Mai multe chimicale mananca omul in bucataria lui din cauza produselor de curatenie folosite pe cont propriu.

Am ridicat problema intoxicarii din media despre “urina pusa in lapte”, dar au negat orice implicare (nu i-am crezut). Mi-am exprimat rezervele cu privire la siguranta colesteroului oxidat si a proteinelor denaturate din lapte, dar am primit replici din zona “bun simt”, nu stiintifice. Ex. multe alte alimente sunt incalzite si denaturate.

Ca strategie, ma asteptam sa primesc inainte de turul fabricii cateva mostre de iaurt cu fructe, sa fiu indulcit din start, astfel incat sa vad intr-o lumina mai buna toata povestea. Am baut abia la final un Activia si un Actimel (pentru prima data). Au anuntat si aparitia unui nou tip de iaurt, o sa va dau de stire daca o sa-l gust.

Deci, in loc sa ne plangem ca “taranul roman” nu isi mai poate vinde laptele la piata poate ar trebui sa actionam si sa-l ajutam sa produca mai curat si mai sanatos. E usor sa dai vina pe altii pentru propria incapacitate de a trai mai bine. Spun asta in conditiile in care noi avem cel putin 2 surse de lapte crud si curat+ nenumarate alte alimente de la tara, deci as putea sa imi vad de viata mea bine-mersi, razandu-mi in barba de cei care sunt nevoiti sa manance de la supermarket.